Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului Iisus Hristos, a fost celebrată anul acesta de obștea Mănăstirii „Sângeap – Basaraba„, precum și de numeroșii credincioși și pelerini din împrejurimi, prin participarea la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul. După ce creștinii au primit din partea ierarhului Lumina, cei prezenți s-au strâns în curtea mănăstirii pentru a cânta într-un glas troparul Învierii, „Hristos a înviat!”. Sfânta Liturghie din noaptea de Paști a fost săvârșită în biserica nouă a mănăstirii.
În cadrul slujbei, cei prezenți au ascultat Scrisoarea pastorală „Iisus Hristos – Viața și Învierea noastră”, transmisă de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în toate lăcașurile de cult din Arhiepiscopia Iașilor.
După împărtășirea cu Sfintele Taine, credincioșii au primit pâinea care se numește în popor „Paști”.
Slujiri arhierești în Săptămâna Luminată
Astăzi, de la ora 12.00, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, vor participa la Vecernia zilei de Luni din Săptămâna Luminată (A doua Înviere).
Marți, 21 aprilie, IPS Teofan va oficia Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Maxim Mărturisitorul” Copou – Iași, iar miercuri, 23 aprilie, chiriarhul va sluji la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, cu prilejul sărbătorii orașului.
Miercuri, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, PS Nichifor Botoșăneanul va săvârși Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Bârnova.
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, IPS Teofan va sluji la hramul Mănăstirii Bistrița – Neamț, iar PS Nichifor Botoșăneanul va fi prezent la hramul Mănăstirii Zosin – Botoșani.